Ambasadorul Ucrainei în România: „Avem toate motivele să credem că este vorba de doborârea intenționată a aeronavei cu folosirea unui complex antiaerian”

Ambasadorul Ucrainei în România: Avem toate motivele să credem că este vorba de doborârea intenționată a aeronavei cu folosirea unui complex antiaerian
Publicat: 19/07/2014, 15:25
Actualizat: 11/07/2016, 01:43

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII:

Președintele Ucrainei a inițiat o comisie de stat pentru ancheta care are ca scop clarificarea actului terorist. Conform datelor din prezent, în jurul orei 16.20 avionul a dispărut de pe ecranele radarelor centrului regional Dnepropetrosk.

Guvernul Ucrainei ia toate măsurile pentru a negocia cu grupurile armate accesul la locul accidentului și repatrierea victimelor accidentului.

Pe parcursul uiltimelor zile, acesta este al treilea avion doborât. Pe 14 și 16 iulie, de pe teritoriul Federației Ruse, au fost doborâte avioane ale Ucrainei. Avem toate motivele să credem că este vorba de doborârea intenționată a aeronavei cu folosirea unui complex antiaerian. Pe parcursul operațiunii antiteroriste, instalațiile antiaeriene ale Ucrainei nu au fost folosite.

Avioane de vânătoare ale Ucrainei nu au fost în spațiul aerian. Avionul Boeing 777 se afla în afara zonelor de afectare ale forțelor armate ale Ucrainei. Deja am publicat dovezi incontestabile că avionul a fost doborât de teroriștii proruși, cu armele Rusiei. Acest caz a dovedit că implantarea instabilității de către Kremlin în Dinbass este terorism de stat, care este o amenințare directă la pacea și stabilitatea internațională.

Conform datelor SBU, sunt dovezi că racheta cu care a fost doborât avionul a fost lansată de pe teritoriul controlat complet de grupurile separatiștilor. Nu putem știi sigur de unde provine acest armament.

În Ucraina va sosi reprezentantul Malaeziei, care va participa la investigație.

Guvernul Ucrainei a închis spațiul aerian în această zonă.

A apărut informația că a fost găsită a doua cutie neagră a aeronavei, care va da posibilitatea clarificării condițiilor în care a avut loc acest eveniment. Prima cutie a fost găsită de serviciile care lucrează acolo.

154 pasageri sunt olandezi, 43 malaezieni (15 membri ai echipajului și 2 copii), 24 australieni, 12 indonezieni (un copil), 9 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi și un canadian. Nu avem încă informația că există un român (MAE a anunțat că un pasager avea dublă cetățenie, inclusiv românească).

Din informații neoficiale, o cutie neagră a fost trimisă deja Rusiei, iar a doua va fi de asemenea transferată. Dă o idee despre cine este implicat în acest accident.

Ieri, președintele Poroșenko a vorbit telefonic cu premierul Olandei, l-a informat și a invitat partea olandeză să participe la această anchetă. Olanda va trimite experți pentru anchetă.

Avem informația neoficială că separatiștii vor asigura accesul la locul accidentului.

Un separatist l-a informat pe coordonatorul său din serviciile secrete rusești despre doborârea unei aeronave An-26. El a indicat exact locul prăbușirii. După ce s-au deplasat la locul prăbușirii, au informat că era o aeronavă civilă. Că au știut sau nu de la început că e avion civil, asta nu știm. Dar că ei au lansat racheta este un fapt.

Ucraina este în stare de război și suntem gata pentru orice. Suntem gata să ne opunem atacurilor teroriste pe teritoriul Ucrainei.

Aeronava s-a distrus în aer. Raza resturilor de la avion este pe la 4 km. Asta complică lucrările anchetei. Informația prealabilă poate să apară chiar azi.

Ca să fie pace în Ucraina, nu e nevoie de prea multe eforturi. Totul e foarte simplu și clar. Ucraina se află într-o confruntare militară cu Rusia și poate să efectueze măsuri pentru a respinge puteri militare aflate pe teritoriul Ucrainei. În primul rând, trebuie ca Rusia să nu finanțeze și să nu dea armament grupurilor teroriste de pe teritoriul Ucrainei. În acest context, cuvântul cel mai greu îl au UE, SUA și NATO.

Avioanele militare care zboară prin această zonă sunt echipate cu sisteme antirachetă, și tot au fost doborâte de forțele separatiste.


Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord s-a prăbușit în estul Ucrainei, în zona Donețk, unde au loc lupte între separatiștii pro ruși și armata ucraineană. Ucraina vorbește despre „doborâre” și „act terorist” și susține că separatiștii proruși au folosit un sistem antiaerian rusesc BUK, cu rachete sol-aer și acuză Rusia de implicare în această tragedie, în timp ce separatiștii și rușii neagă orice implicare.

Separatiștii proruși susțin că nu au armament capabil să atingă avioanele de linie, însă există relatări pe internet în care separatiștii se lăudau că au intrat în posesia unui BUK. SBU, serviciul secret de la Kiev, a publicat o înregistrare în care un lider separatist relatează serviciilor secrete rusești cum au doborât un An-26 – avion militar de transport ucrainean.

Rușii îl informează că au doborât un avion civil de pasageri. Autenticitatea înregistrării nu poate fi verificată. CNN și Wall Street Journal citează oficiali americani care susțin că aeronava a fost lovită de o rachetă. Potrivit companiei Malayasia Airlines la bordul avionului prăbușit în Ucraina se aflau 298 de persoane, dintre care 154 de olandezi, 27 de australieni, 23 de malaezieni, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi și un canadian. În cazul a 47 de pasageri nu a fost confirmată naționalitatea. Cei 15 membri ai echipajului erau malaezieni.

Acesta este al doilea avion pe care compania Malaysia Airlines îl pierde în acest an, după ce un Boeing a dispărut pe 8 martie în apele Oceanului Indian, nefiind găsit nici la ora actuală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Serviciu militar obligatoriu de 6 luni. Lege pentru tinerii între 18 și 26 de ani
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×